Frumoasa adormită

• Cât de goală ne e casa și ce fericiți am fi de-am avea și noi un copil! Și iată că, în sfârșit, dorința le-a fost îndeplinită: împărăteasa născu o fetiță atât de frumoasă, că împăratul nu-și mai încăpea în piele de bucurie.

Pentru a sărbători bucuria lor, împăratul dădu o mare petrecere, la care pofti nu numai rudele, prietenii și cunoscuții, ci și ursitoarele. În toată țara aceea erau treisprezece ursitoare, dar pentru că împăratul nu avea decât douăsprezece farfurii în care să le servească masa, una dintre ele nu fu poftită la ospăț.

Când veni sfârșitul petrecerii, ursitoarele înzestrară copila cu cele mai alese daruri: dreptate, frumusețe, bogăție și așa, pe rând, ursitoarele îi dăruiră tot ce-și poate dori omul pe lumea asta. Dar în clipa în care cea de-a unsprezecea ursitoare tocmai își sfârșea urarea, numai ce intră cea de-a treisprezecea. Aceasta venise nu ca să-i ureze de bine, ci să se răzbune pentru că nu fusese poftită și ea la serbare și așa făcu:

• Când va împlini fata cincisprezece ani, să se-nțepe cu un fus și să moară!

Toți încremeniseră de spaimă, dar cea de-a douăsprezecea ursitoare, care nu-i rostise încă urarea, se apropie de leagăn și, fiindcă nu-i stătea în putință să ridice blestemul, ci doar să-l mai îndulcească, zise:

• Dar să nu fie moartă, ci să cadă într-un somn adânc, care să țină o sută de ani!

Când văzu cele întâmplate, împăratul, care dorea din tot sufletul să o ferească pe iubita sa copilă de blestem, dădu poruncă ca nimeni din împărăție să nu aibă un fus în casă.

Însă tocmai în ziua în care domnița împlinea cincisprezece ani, se întâmplă ca părinții fetei să nu fie acasă și ea să rămână singură în palat. Iar ca să nu se plictisească, fata luă la rând încăperile, până ce ajunse la un turn vechi, unde apăru o femeie bătrână, bătrână, care stătea și torcea cu sârguință un fuior de in.

• Bună ziua, bătrânico! spuse domnița, da’ ce faci aici?
• Iacă, torc și eu! răspunse bătrâna, dând din cap.
• Dar ce este acesta de se răsucește așa de repede? întrebă fata și, luând fusul în mână, încercă și ea să toarcă.

Blestemul ursitoarei se împlini. În clipa în care simți înțepătura, fata căzu pe patul care se afla acolo și se cufundă într-un somn adânc. Și somnul acesta nu o cuprinse numai pe ea, ci pe întregul palat. Iar de jur împrejurul palatului începu să crească un tufiș de mărăcini care, o dată cu trecerea timpului, devenea din ce în ce mai înalt.

Nu trecu multă vreme și toată lumea află despre frumoasa adormită, căci așa o numeau toți pe tânăra domniță. Din când în când se mai găsea câte un prinț care încerca să străbată prin tufișul de mărăcini ce crescuse în jurul palatului și să pătrundă în interior, dar de răzbit n-a răzbit niciunul.

Până într-o zi, când, prin acele meleaguri, ajunse un fiu de împărat. Și întâlnindu-se el cu un bătrân, afla și el cele întâmplate.

• Mie nu mi-e teamă defel și află că am să mă duc să o văd pe frumoasa adormită, chiar de-ar fi să-mi pierd viața!

Și în ziua în care se împlineau cei o sută de ani și frumoasa adormită putea să se deștepte din somnul ei lung, tânărul curajos hotărî să-și încerce norocul.

De îndată ce intră în palat, văzu că toată lumea doarme. Flăcăul ajunse în turn și deschise ușa cămăruței în care dormea tânăra domniță, care era atât de frumoasă în somnul ei, că feciorul de împărat nu-și mai putu lua ochii de la ea și, aplecându-se, o sărută.

Iar de îndată ce o sărută, frumoasa adormită deschise ochii și-l privi cu drag. Coborâră apoi amândoi din turn și, împăratul și împărăteasa se treziră și ei, și tot atunci se treziră toți curtenii.

Apoi cei doi făcură o nuntă mare și frumoasă și trăiră fericiți până la sfârșitul zilelor.

- Sfârșit -