Frumoasa și Bestia

A fost odată un negustor extrem de bogat care avea șase copii: trei băieți și trei fete. Fiicele lui erau foarte frumoase, dar cea mai mică, mai presus de toate. A venit ziua în care negustorul și-a pierdut averea și nu mai rămăsese decât cu o casă mică de țară, departe de oraș. Surorile cele mari, tare nemulțumite, se văitau fără încetare, însă biata Belle gândea că puteau fi fericite chiar și fără avere.

Această familie trăia în singurătate de un an, când negustorul a primit o scrisoare prin care era anunțat că tocmai sosise o navă cu mărfuri. Când l-au văzut pe tatăl lor gata să plece, surorile cele mari l-au rugat să le aducă haine și bijuterii. Dar Belle, știind că tatăl nu va avea bani suficienți, l-a rugat să-i aducă doar un trandafir:

• Îți mulțumesc, dragul meu tată, că te gândești la mine! Te rog să-mi aduci un trandafir, pentru că nu se găsește pe aici.

Omul a plecat, însă pe drumul de întoarcere, trebuind să treacă printr-o pădure mare, s-a rătăcit. Ningea, era frig și vânt, dar, deodată, negustorul zări în depărtare un palat. Ajuns acolo, își legă calul în grajd și intră. Însă în casă nu era nimeni, așa că decise să înopteze acolo.

A doua zi de dimineață, vrând să plece, și-a adus aminte de cerința fiicei lui cea mică. Zărind în grădină o tufă mare de trandafiri, gândindu-se că nu se va supăra nimeni dacă rupe unul, luă repede un trandafir. În același timp, auzi un zgomot puternic și văzu o Bestie oribilă venind spre el:

• Ești foarte nerecunoscător! I-a spus Fiara cu o voce groaznică. Ți-am salvat viața primindu-te în castelul meu și, drept recunoștință, îmi furi trandafirii, pe care îi iubesc mai mult decât orice pe lume.

Negustorul se rugă în genunchi de fiară să-l ierte, iar Bestia acceptă cu o singură condiție: ca una din fiicele lui să vină și să rămână la castel în locul său.

Bărbatul plecă, și când povesti fetelor acasă ce se întâmplase, Belle începu să plângă. Totuși, curajoasă, se oferi să meargă în locul tatălui său. Cu greu acceptă bătrânul tată să-și sacrifice fata.

Ajunși la castel, Belle întâlni fioroasa Bestie:

• Dorința ta a fost îndeplinită, te rog, acum lasă-mi tatăl să plece.

Așteptând Bestia să cineze împreună, Belle hotărî să facă o plimbare prin castel și privi cu uimire când găsi o ușă pe care era scris „Camera lui Belle”. Deschizând ușa, fata descoperi o bibliotecă mare cu cărți, un pian și multe lucruri încântătoare. Totuși, îi era dor de tatăl ei.

Timpul trecea. Belle era deja de trei luni în castel și descoperise că, în spatele înfățișării fioroase a Bestiei, se ascundea o inimă de aur. Deși impresionată, atunci când Bestia o ceru în căsătorie, Belle refuză:

• Aș vrea să mă pot căsători cu tine, dar sunt prea sinceră pentru a te lăsa să crezi că se va întâmpla vreodată. Îți voi fi mereu prietenă; încearcă să te mulțumești cu asta.

Privind într-o oglindă fermecată, Belle îl văzu pe tatăl său, care suferea foarte mult din cauza pierderii ei și rămăsese singur. Ceru voie Bestiei să-l viziteze, promițând că se va întoarce. Bestia acceptă, dar Belle mai rămase câteva zile în plus acasă.

Într-o noapte, Belle visă că Bestia suferea foarte mult și era aproape de moarte. Se trezi brusc și, amintindu-și visul, își dădu seama că dragostea pentru Bestie era mai mult decât prietenie. Se grăbi să ajungă la castel, unde îl găsi pe Bestie zăcând fără viață.

• Vai, ce bine că ești aici! Credeam că nu am decât sentimente de prietenie pentru tine, dar durerea pe care am simțit-o fiind departe de tine m-a făcut să realizez că nu aș putea trăi fără să te văd.

De-abia rostise Belle aceste cuvinte când văzu castelul strălucind de lumină. Artificii și muzică umpleau văzduhul, anunțând o mare sărbătoare. Spre surpriza fetei, Fiara dispăruse, iar în fața ei stătea un prinț frumos.

• Îți mulțumesc, Belle! Ai rupt blestemul pe care o zână rea îl aruncase asupra mea.

Cei doi s-au căsătorit și au trăit într-o fericire desăvârșită până la adânci bătrâneți.

- Sfârșit -