Rapunzel

Trăiau odată un bărbat și o femeie care își doreau nespus de mult un copil.

În spatele casei lor se afla o grădină minunată, plină cu florile cele mai frumoase din lume și ierburile cele mai rare. Grădina, împrejmuită de un zid înalț, era stăpânită de o vrăjitoare de care toți se temeau.

Într-o zi, femeia s-a uitat pe geam în grădină și văzu că vrăjitoarea plantase flori de rapunzel. Atât de verde și proaspăt era încât tare poftă i s-a făcut femeii. A încercat zile la rândul să rupă un fir, dar fără succes.

Curând, femeia se îmbolnăvi, iar singurul lucru ce o mai putea vindeca era chiar planta de rapunzel. Lipsită de puteri, îl rugă pe soțul ei să meargă în grădina vrăjitoarei și să-i culeagă câteva fire de rapunzel pentru a se vindeca.

Bărbatul se gândi că mai bine riscă decât să-i moară soția și așteptă să se facă seară ca să-i ducă soției un mănunchi din acele ierburi. Când a văzut femeia rapunzelul atât de proaspăt, a fost tare fericită! L-a gătit ca pe o salată, l-a mâncat și s-a vindecat imediat.

Pentru că i-a plăcut atât de mult, în ziua următoare, femeia l-a rugat din nou pe soțul ei să meargă în grădina vrăjitoarei. Numai că, de data aceasta, după ce a coborât zidul, vrăjitoarea i-a apărut drept în față:

• Cum îndrăznești să vii în grădina mea și să-mi furi rapunzelul?

Furioasă că l-a prins furând, vrăjitoarea îl puse pe bărbat să promită că îi va da întâiul născut în schimbul libertății sale. Copleșit de frică, bărbatul făcu așa cum îi spuse vrăjitoarea.

Bietului om îi fu teamă să-i spună soției despre promisiunea făcută. Dar după ce soția sa a născut, vrăjitoarea a furat copilașul și i-a pus numele Rapunzel. A luat-o cu ea și a dus-o într-un turn înalț ca nimeni să nu poată ajunge la ea.

Timpul a trecut și Rapunzel a devenit cea mai frumoasă fată din lume. Turnul acela nu avea nici scări, nici ușă, doar o fereastră mică în vârf.

Rapunzel avea părul lung și auriu. Când vrăjitoarea o striga de jos: „Rapunzel, ajută-mă să urc!”, fata își despletea părul și se așeza în dreptul ferestrei, lăsând părul în afară ca vrăjitoarea să se cațere pe el.

După vreo doi ani, fiul regelui a trecut prin acea pădure și pe lângă acel turn și a auzit o melodie fermecătoare care i-a pătruns în adâncul inimii. În fiecare zi mergea în pădure să asculte cântecul, doar-doar va afla cine este fata cu o voce atât de minunată.

Într-o zi, pe când aștepta să asculte cântecul, se întâmplă ca prințul să o audă pe vrăjitoare cum o striga pe Rapunzel. Nu dură mult și strigă și el la fel. Fata își coborâ părul și așa prințul reuși să urce în turn.

Cum nu mai văzuse niciodată un bărbat, Rapunzel s-a speriat foarte tare. Fiind fermecat de vocea ei, prințul o rugă să se căsătorească cu el. Rapunzel aproape acceptă, dar avea o problemă: nu mai ieșise niciodată din turn.

Așa că cei doi împletiră un sul de mătase pe care voiau să-l folosească drept scară pentru a putea pleca. Se vedeau în fiecare seară, până când, într-o zi, Rapunzel se dădu de gol în fața vrăjitoarei.

• De ce îmi este mult mai greu să te trag aici pe tine decât pe fiul regelui?

• Copilă neascultătoare, m-ai înșelat!

Tare rău s-ar înfuria vrăjitoarea și, în furia ei, i-a apucat pletele frumoase și i le-a tăiat cu o foarfecă.

Apoi, a luat-o pe Rapunzel și a dus-o departe în pădure, unde fata nu putea fi găsită de prinț.

În aceeași zi, vrăjitoarea s-a întors în turnul unde a stat Rapunzel, a luat părul auriu de pe jos și l-a aruncat pe fereastră. Când fiul regelui a urcat în turn, nu o mai găsi pe Rapunzel acolo, ci pe vrăjitoare, care, simțindu-se trădată, făcu o vrajă care îl lăsă orb pe sărmanul prinț.

Afectat peste măsură de durerea pierderii suferite, a rătăcit ani în șir, căutându-și frumoasa iubita. Până într-o zi, când prințului i se păru că aude vocea ei. Merseră după sunet și, când Rapunzel îl văzu apropiindu-se, nu îi veni să-și creadă ochilor.

După ce s-au regăsit și s-au îmbrășișat, lacrimile din ochii lui Rapunzel au ajuns pe pleoapele prințului și vederea i-a revenit. Ce bucurie mare! Au plecat în țara prințului unde au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

- Sfârșit -